Arii de practică

Drept civil

Dreptul civil, ramura principală a dreptului, acoperă cea mai largă gamă de situații juridice cu care ne confruntăm în fiecare zi. Dreptul civil este despre oameni, despre modul în care interacționează și despre viața de zi cu zi. Suntem calificați să vă oferim servicii de consultanță în acest domeniu, să vă consiliem la medieri, negocieri și tranzacții, precum și să vă asistăm și să vă reprezentăm în cauze în fața instanțelor de judecată, când varianta amiabilă nu este posibilă.

Drept penal
Servicii de consultanță, opinii legale, reprezentare și asistare în fața organelor de cercetare penala, parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești și în fața instanțelor judecătorești de orice grad.
Drept societar și comercial
Vă oferim consultanță juridică încă de la începutul activității dumneavoastră și vă ajutăm să transformați o simplă idee într-un business de succes. Vă stăm alături de la înființarea societății, pe tot parcursul activității, lucrând împreună spre un țel comun – desfășurarea unei activități legale care să creeze profit.
Achiziții publice
Achizițiile publice reprezintă un domeniu complex ale cărui reguli sunt în permanentă schimbare și adaptare la condițiile pieței. Cerințele din ce în ce mai exigente ale autorităților contractante, termenele scurte de răspuns și contestație și sancțiunile dure aplicabile în cadrul acestei proceduri sunt doar câteva din elementele esențiale de avut în vedere la ofertare.
Drept administrativ
Suntem calificați să oferim servicii de consultanță, opinii legale și să asistăm sau să reprezentăm în cauze din domeniul dreptului administrativ.
Drept fiscal
Soluționarea problemelor juridice de ordin fiscal, pornind de la consultanța acordată în domeniu și până la asistență și reprezentare în procedurile jurisdicționale speciale de contestare a actelor fiscale.
Insolvență și faliment
Două proceduri cu caracterul colectiv, ceea ce înseamnă că la desfășurarea acestora sunt invitați să participe toți creditorii cunoscuți ai debitorului. Caracterul egalitar al procedurii nu se referă însă la modul de distribuire a creanțelor obținute în urma valorificării, ci la mijloacele procesuale de care se pot folosi creditorii.
Drept imobiliar
Consultanță juridică atât pentru desfășurarea dezvoltării unor proiecte imobiliare, cât și pentru simpla achiziție un imobil.
Dreptul muncii
Continua dezvoltare economica se vede și în relațiile de muncă, modificându-se mai ales elemente de ordin normativ, așadar oferim întotdeauna îndrumare conform modificări legislative curente și actualizate.
Dreptul familiei
Reglementarea raporturilor personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie.
Domeniul farmaceutic
Servicii de consultanță juridică pentru un portofoliu important format din producători, importatori, distribuitori și lanțuri de farmacii.
Dreptul proprietății intelectuale
Protejarea drepturilor de autor reprezintă o problemă de mare actualitate în activitatea de zi cu zi a companiilor, cât și a persoanelor fizice cu activitate de creație.
DOMENII DE ACTIVITATE

Portofoliul de clienți ce acoperă numeroase domenii de activitate

Switch The Language

    Etiam magna arcu, ullamcorper ut pulvinar et, ornare sit amet ligula. Aliquam vitae bibendum lorem. Cras id dui lectus. Pellentesque nec felis tristique urna lacinia sollicitudin ac ac ex. Maecenas mattis faucibus condimentum. Curabitur imperdiet felis at est posuere bibendum. Sed quis nulla tellus.

    ADDRESS

    63739 street lorem ipsum City, Country

    PHONE

    +12 (0) 345 678 9

    EMAIL

    info@company.com